Google Maps te va ajuta să pierzi mai puțin timp în traficul din București

de: Alexandru Puiu
19 07. 2017

Google Maps este una dintre cele mai populare aplicații de navigație pentru mobil și tocmai a beneficiat de o actualizare foarte importantă.

Indiferent dacă folosești Google Maps în fiecare zi sau doar ocazional, aplicația de navigație a gigantului din Mountain View este una dintre cele mai utile. În plus, funcționalitatea sa este îmbunătățită în fiecare lună prin intermediul unor elemente mai mult sau mai puțin evidente.

În urmă cu aproximativ un an, Google Maps a ajuns să includă o evoluție a aglomerației pe ore în momentul în care căutai un punct de interes. Astfel, aveai o evidență mai clară a momentului din zi în care este recomandat să mergi la mall sau de ora la care restaurantul tău preferat este mai puțin aglomerat. Din start, a fost evident că respectivul concept era foarte bine pus la punct, iar acum Google Maps a ajuns să-l aplice și pentru trasee complexe.

Google Maps a oferit dintotdeauna date despre evoluția traficului în zonele pe care circuli, cu mențiunea că acelea erau afișate în timp real. După ce au adunat suficient de multe informații, cei de la Google au decis să le implementeze preventiv. Asta înseamnă că, în momentul în care creezi un traseu între două puncte, vei vedea sub detaliile de navigație un grafic precum cel din imaginea de mai jos. În funcție de culoarea barei selectate, vei ști dacă ora la care plănuiești să ajungi undeva este cea mai inspirată – verde sau ar trebui evitată – roșu.

Sistemul ar trebui să fie disponibil la nivel global în următoarele zile și săptămâni. Cel mai mare avantaj derivat din implementarea sa ține de faptul că vei ști din timp dacă trebuie să pleci mai repede spre aeroport mâine dimineață sau dacă traseul până la următorul tău interviu este unul foarte aglomerat la 10 dimineața. Din câte se pare, funcția s-a aflat în teste deja de câteva săptămâni.